Revolutia in Tarile Romane

Mihail Kogalniceanu

Revolutia din martie 1848 in Tarile Romane

Revoluţia de la 1848-1849 are cauze în gradul de dezvoltare a societaţii în general, în acutizarea contradicţiilor sociale, necesitatea soluţionării problemei naţionale prin constituirea unui singur stat românesc în cadrul fostei Dacii si impunerea unui statut internaţional deosebit Ţărilor Române, în condiţiile tensiunii  încordate existente între Rusia (puterea protectoare) şi Turcia (puterea suzerană). Cauzele sunt şi mai puternic reflectate în Transilvania, unde exploatarea naţionala este deosebita. Mihail Kogălniceanu Mihail Kogălniceanu Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi mai ales din ultimele decenii ale aceluiaşi veac, procesul de destrămare a orânduirii feudale, mai accentuat în provinciile româneşti supuse dominaţiei Curţii de la Viena, era în desfăşurare, precum cel mai însemnat al formării naţiunii române moderne. Aveau loc mutaţii decisive, accentuate neîndoielnic în Principate dupa Revoluţia de la 1821, care a deschis drum mai larg înnoirii, a deschis un proces de reforma şi a pregătit drumul către Revoluţia din 1848, intrucât în mod firesc clasa dominantă feudală nu a fost capabilă să aducă reînnoirea în cursul sfertului de veac ce a despărţit cele doua revoluţii şi n-a putut răspunde decât în partea necesităţilor unei societăţi în plină efervescenţă. Perioada Regulamentului Organic n-a făcut decât să reflecte aceste limite si să arate până unde puteau ajunge concesiile la care erau dispuse cercurile conducătoare, concesii neîndestulătoare pentru păturile mijlocii in evidentă ascensiune pe plan economico-social şi politic. Mulţi dintre fruntaşii Revoluţiei paşoptiste  vor fi fii de boieri, dar aceşti Alecsandri, Cuza, Kogălniceanu, Rosetti, Brătianu, Golescu, Creţulescu, n-au reprezentat în revoluţie clasa părinţilor lor, ci lumea cea noua, modernă, pentru realizarea căreia ei se ridicaseră.

Pe fondul unor puternice frământări sociale şi agitaţii politice, la data de 27 martie/8 aprilie se întruneşte o Adunare, constituita de câti oameni puteau să încapa în sala hotelului „Petersburg”, Iaşi. Are loc formularea primului document programatic al Revoluţiei române: „Petiţia-proclamaţiune”,ce cuprindea 35 de articole, dintre care cele mai importante prevedeau: asigurarea libertaţii personale, reorganizarea invătământului, responsabilitatea ministeriala, inamovibilitatea funcţionarilor, înfiinţarea unei bănci naţionale, publicitatea şedinţelor  tribunalelor. După alcătuire, petiţia a fost semnată de câteva sute de persoane, între care mitropolitul şi câţiva miniştrii demisionaţi, apoi, în după-amiaza zilei de 29 martie/10 aprilie, a fost    supusă aprobării domnului, M.Sturza, care a refuzat şi a ordonat oştirii să reprime mişcarea revoluţionară. Au fost arestate peste 300 de persoane, unii boieri au fost exilati la moşiile lor sau la mănăstiri, iar 13 dintre conducători au fost trimişi sub stare de arest la Galaţi, pentru a fi exilaţi în Turcia.Deşi această mişcare a fost înăbuşită, ea a constituit prima manifestare a Revoluţiei române de la 1848. În Provincii s-a continuat lupta pentru răsturnarea orânduirii feudale  şi a lui M. Sturza, precum şi pentru unirea Ţărilor române într-un singur stat.

În mai 1848, Comitetul revoluţionar din Bucureşti a alcătuit un program şi o proclamaţie către popor şi a ales o comisie executivă compusă din N. Bălcescu, I.Ghica şi A. G. Golescu. In locul lui I. Ghica a fost ales C. A. Rosetti. La data de 9/21 iunie revoluţia a izbucnit la Izlaz (judeţul Romanaţi). Programul proclama egalitatea in drepturi in faţa impozitelor, Adunare reprezentativa a tuturor claselor societăţii, domn responsabil ales pe 5 ani (preşedinte de republică), responsabilitatea ministerială, libertatea tiparului, dreptul pentru judeţe de a-şi alege dregătorii, garda naţională, secularizarea mănăstirilor închinate, emanciparea clăcaşilor şi împroprietărirea lor prin despăgubire, dezrobirea ţiganilor, accesul tuturor copiilor la învăţământ, desfiinţarea rangurilor fără funcţii, desfiinţarea pedepsei cu bataia şi a celei cu moartea. După aprobarea programului s-a format un guvern provizoriu compus din I.Eliade Rădulescu, Şt, Golescu, Chr. Tell, N. Pleşoianu şi Radu Şapca. Acesta a pornit spre reşedinţa judeţului Romanaţi ( Caracal), ajungând aici la 13/25 iunie. Oltenia era sub stăpânirea revoluţionarilor. Pentru consolidarea revoluţiei, guvernul provizoriu a intrat în relaţii cu Poarta şi cu guvernele revoluţionare din celelalte ţări europene. Acţiuni revoluţionare la Piteşti, 1848 Acţiuni revoluţionare la Piteşti, 1848 Pe plan intern, revoluţia din Ţara Românească era învingătoare. Armata ţaristă a intrat însa în Moldova şi se pregătea să ocupe şi Ţara Românească. Pentru a opri înaintarea armatelor ruse, Poarta a trimis in Ţara Românească pe Soliman Paşa, in fruntea unei armate, spre a restabili ordinea. La 28 iulie/ 9 august, guvernul provizoriu era înlocuit cu un comitet de trei persoane. Pentru a consolida noua situaţie, se cerea aprobarea de către Constantinopol a programului de reforme. Partizanii revoluţiei au ars Regulamentul organic şi Arhondologia la Bucureşti şi în alte centre ale ţării. La Piteşti, această amplă manifestare populara a avut loc la începutul lunii septembrie, în faţa schitului Buliga, în prezenţa diferitelor clase sociale, printre care şi un numar însemnat de ţărani. Un numar mare din cei care au condus la Piteşti acţiunile revoluţionare au fost arestaţi, anchetaţi sau judecaţi. La 13/5 septembrie, armata otomană a intrat in Bucureşti. A avut loc o ciocnire care s-a soldat cu numeroşi morţi de o parte şi de alta. Gh. Magheru a dizolvat la 28 septembrie/10 ocrombrie 1848 tabara din Campul lui Traian şi s-a retras însoţit de câţiva ofiţeri în Transilvania. Lupta revoluţionara începută la 9/21 iunie în Ţara Românească înceta. Dar noul regim impus de armatele străine s-a izbit multa vreme de rezistenţa dârză a ţăranilor.

Avram Iancu

În Transilvania, Comitetul Naţional Român a convocat o nouă adunare la Blaj,3/15 12/25 septembrie1848. Românii, in numar de 20.000 majoritatea ţărani, erau înarmaţi cu lănci şi furci, unii chiar cu puşti. Avram Iancu, Axente Sever şi Iovian Brad, conducătorii,  au organizat pe participanţi milităreşte. S-a aprobat o nouă revoluţie, in care se protesta contra „uniunii” Transilvaniei cu Ungaria, se cerea alegerea unei diete şi a unui guvern provizoriu compuse şi din români, proporţional cu numărul lor şi încetarea presiunii exercitate asupra ţăranilor pentru executarea muncilor agricole in favoarea nobilimii. În octombrie a inceput lupta înarmată pentru îndepartarea administraţiei maghiare din Transilvania. Legiunile româneşti , în număr de 15 şi comandate de câte un prefect şi un viceprefect, au înfrânt gărzile naţionale maghiare sprijinite şi influenţate de nobilimea transilvăneana. În ţinuturile româneşti eliberate s-a organizat o administraţie românească. Guvernul ţării era constituit de Comitetul Naţional Român din Sibiu. La îndemnul lui N. Bălcescu, la sfarşitul lui decembrie al aceluiaşi an, s-a propus,  intr-o adunare la Sibiu, crearea unui principat român din toate ţinuturile româneşti din Imperiul Habsburgic, inclusiv Bucovina. Avram Iancu Avram Iancu Guvernul revoluţionar maghiar a trimis în Transilvania o armată, sub  conducerea generalului polon Iosif Bem. După ce a învins la Ciucea legiunile slab înarmate ale românilor, la 13/25 decembrie Bem a cucerit Clujul şi a cerut românilor să accepte autoritatea maghiară. Cu o armată mai numeroasă acum, Bem a cucerit până în martie 1849 cea mai mare parte a Transilvaniei, fără Alba Iulia şi regiunea Munţilor Apuseni. A cucerit apoi Sibiul, iar revoluţionarii români s-au refugiat în Ţara Româneasca. Pe măsură ce armata maghiară înainta spre sud, s-au organizat expediţii de pedepsire şi au fost înfiinţate „tribunale de sânge”. Bem face noi cuceriri, ajuns acum, aprilie 1849, la Banat. Ţăranii conduşi de Avram Iancu şi refugiaţi în Munţii Apuseni rezistau cu succes armatelor maghiare. În intervalul de timp 2/14 aprilie – 24 aprilie/ 6 mai a loc lupte sângeroase între forţele maghiare şi trupele române din Apuseni, în care pier circa 5.000 de maghiari. Încercările de colaborare cu revoluţionarii maghiari s-au facut de către revoluţionarii români din Transilvania şi de N. Bălcescu, I. Ghica. Kassuth, guvernatorul regatului ungar, a semnat la 2/14 iulie 1849, la Seghedin, „Proiectul de pacificare” şi tratatul pentru formarea unei legiuni române. Camera de Jos maghiara a votat, la 16/28 iulie, un proiect de lege prin care recunoştea drepturi naţionale românilor şi slavilor din Ungaria. Avram Iancu nu va mai ataca forţele maghiare, iar Kossuth a publicat un decret pentru incetarea luptei armatelor maghiare împotriva românilor. Dar la 1/ 13 august 1849, comandantul forţei armatei maghiare a capitulat la Siria în faţa armatelor habsburgice şi ţariste. Revoluţia din Transilvania se încheiase.