Revoluția în Franța

Revoluția în Franța (22 februarie 1848 – 2 decembrie 1848)

Deși Franța era văzută ca un far al democrației și liberalismului, în interiorul teritoriului ei va avea loc prima revoluție din 1848 și a doua din sec. XIX, după cea din iulie 1830. 

Revoluția izbucnește în Franța din pricina exceselor așa numitei „monarhii din iulie”, adusă pe tron după evenimentele din 1830, când Casa de Orleans, ramura mai mica a Casei de Bourbon ce avea „drept divin” asupra tronului, îl va pune rege pe Ludovic-Filip numit și „regele francezilor”. 

Cauzele Revolutiei: Franța sub Ludovic-Filip era condusă de burghezia financiară ceea ce a nemulțumit burghezia mica și mijlocie, muncitorimea și țărănimea care nu aveau drept de vot și nu participau la conducerea țării. Opoziția formată împotriva guvernului lui Ludovic cerea reforme economice, vot universal și chiar devenirea Franței Republică. Seceta și recolta slabă dintre anul 1846-1847  adus la o stopare a activității multor intreprinderi, ceea ce a pus paiele necesare pe un foc ce mocnea, iar la sfârșitul lui noiembrie 1848 opoziția a organizat o mare manifestație, care – așa cum se întâmplă de fiecare data – guvernul a dorit să o împrăștie cu armata. Dar revoluţionarii s-au baricadat pe străzi, au cerut abdicarea regelui, au ocupat Palatul regal şi au incendiat tronul. Speriat, Ludovic Filip a fugit. 

Napoleon Bonaparte

Totul a culminat cu căderea guvernului și formarea unuia nou din care făcea parte poetul Alphonse de Lamartine, socialistul Louis Blanc și muncitorul  Albert l” Ouvrier, iar președinte al republicii (a II-a) a fost ales Ludovic  Napoleon Bonaparte, nepotul lui Napoleon I. Pentru că atât el, cât şi burghezia se temeau de o nouă răscoală a muncitorimi, alege ca în 2 decembrie 1852 să se proclame împărat cu ajutorul unor bancheri şi a unor ofiţeri. Va fi cunoscut de istorie sub numele de Napoleon al III-lea. 

Astfel, după patru ani de Republică, în Franţa se instaura un Imperiu.